ITSD 2014-2016

La 19 decembrie 2017 a fost lansat Policy Paper „Indicele Integral Teritorial de Securitate Demografică: dinamica în anii 2014-2016”(IITSD) de Centrul de Cercetări Demografice în parteneriat cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și UNFPA, Fondul ONU pentru Populație. Acesta prezintă situația demografică a raioanelor țării în plan comparativ, fiind examinate patru aspecte cheie: tendințele demografice, sănătatea populației, siguranța socială și ocuparea forței de muncă.

Autoarea studiului O. Gagauz a declarat că în Republica Moldova există un decalaj semnificativ în dezvoltarea socioeconomică și demografică a unităților administrativ-teritoriale.  “Lipsa oportunităților de angajare în câmpul muncii, salariile mici și gradul scăzut de siguranță socială corelează cu sporul migrațional negativ, contribuind la agravarea situației demografice, depopularea și aprofundarea procesului de îmbătrânire demografică”.

Este îmbucurător faptul că deja multe strategii și planuri de dezvoltare națională, regională și comunitară includ și un compartiment dedicat tendințelor demografice care vor influența țara, regiunea sau comunitatea. Calcularea Indicelui Integral Teritorial de Securitate Demografică  a fost importantă pentru monitorizarea și evaluarea politicilor socioeconomice și demografice la nivel teritorial de către autoritățile publice centrale și locale, totodată oferind suport pentru noile inițiative”,  a menționat  Anastasia Oceretnîi, Secretar de Stat, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.

“Republica Moldova este în curs de elaborare a unei noi strategii de dezvoltare a țării până în anul 2030. Indicatorul de Securitate Demografică va ajuta autorii de politici să înțeleagă mai bine contextul demografic al fiecărui raion în parte și să elaboreze politici bazate pe dovezi, pentru a răspunde provocărilor demografice ale țării”, a spus Rita Columbia, Reprezentanta UNFPA în Moldova.

 

Indicele Integral Teritorial de Securitate Demografică poate fi accesat aici.

 

Pentru mai multă informație accesați link-urile: Centrul de Cercetări Demografice, UNFPA, INCE.

Яндекс.Метрика